Bucuresti, 19 octombrie: Consiliul Investitorilor Straini (FIC) lanseaza Cartea Alba, editia 2011. Documentul prezinta o analiza generala, cuprinzatoare, a climatului investitional din Romania, precum si o serie de recomandari specifice pentru imbunatatirea mediului de afaceri. Cartea Alba abordeaza situatia macroeconomica si alte 11 domenii considerate prioritare, precum fiscalitate, energie, agricultura si mediu, piata muncii, fonduri europene, sistemul juridic, infrastructura sau guvernanta corporativa.
Presedintele Consiliului Director, Steven van Groningen, afirma ca "publicarea Cartii Albe este o dovada a preocuparii principalilor investitori pentru crearea unui climat mai bun in Romania. Documentul este si va continua sa fie obiectul discutiilor cu autoritatile publice pentru a gasi cele mai bune cai de aplicare a recomandarilor".
Recomandrile FIC se refera, printre altele, la:
- Masuri generale pentru stimularea investitiilor: introducerea legii holdingurilor; readucerea cotei standard de TVA la 19%; scutirea totala de la plata impozitului pe profitul reinvestit; reducerea contributiilor de asigurari sociale.
- Actiuni imediate in ceea ce priveste responsabilizarea sistemului judiciar, caracterul uniform al jurisprudentei, consolidarea capacitatii de combatere a coruptiei.
- Reducerea cheltuielilor bugetare si cresterea veniturilor prin reducerea evaziunii fiscale; cresterea standardelor de calitate in administratia publica.
- Masuri urgente in sectorul energetic, in domenii precum: liberalizarea pietei si integrarea cu sistemele energetice ale Europei; sprijinirea eficienta a energiei regenerabile; independenta Autoritatii de Reglementare.
- Concentrarea eforturilor pentru absorbtia fondurilor europene: alocare de resurse bugetare pentru cofinantarea programelor; asigurarea de personal suficient in institutiile care se ocupa de absorbtia fondurilor; un sistem de management bazat pe performanta.
- O ordine clara a prioritatilor in ceea ce priveste investitiile publice si concentrarea pe derularea unor proiecte de investitii in infrastructura prin parteneriate public-private (PPP).
Consiliul Investitorilor Straini a prezentat, de asemenea, si bilantul Programului de Crestere Economica, lansat in octombrie 2010. Programul a propus un total de 80 de masuri, concentrate in zece domenii majore de interventie si a indicat 12 prioritati menite sa readuca economia romaneasca intr-o zona de crestere, dupa doi ani de recesiune.
La un an de la prezentarea Programului, Guvernul a adoptat decizii importante in ceea ce priveste 11 dintre masurile propuse, multe dintre acestea fiind printre cele prioritare. Acestea sunt:
- Introducerea unui sistem eficient de gestionare a arieratelor
- Pornirea Programului Prima Casa 4.
- Continuarea acordului cu FMI in perioada 2011-2012, pentru a consolida stabilizarea fiscala
- Reducerea rezervelor minime obligatorii: rezerva pentru depozitele in valuta a fost redusa de la 25% la 20%.
- Reducerea penalitatilor pentru platile datorate bugetelor publice.
- Crearea de facilitati de creditare pentru IMM: incepand din septembrie 2011, companiile mici pot accesa garantii de stat pentru credite
- Exinderea programulu de casare de autovehicule (Rabla) pentru ca voucherele sa poata fi folosite pentru alte tipuri de active: programul a fost extins in agricultura, pentru tractoare si alte mijloace de transport.
- Prioritizarea investitiilor publice si definirea proiectelor prioritare de infrastructura energetica si de transport si demararea implementarii lor.
- Centralizarea, intr-o singura entitate, a managementului si cooronarii procesului de absorbtie a fondurilor UE: in semprembrie 2011, Leonard Orban a fost numit Ministru al Afacerilor Europene.
- Evaluarea la jumatatea perioadei 2007 - 2013 a performantei POS-urilor in atragerea fondurilor si realocarea in perioada urmatore catre cele care au performat mai bine.
- Ajustarea legislatiei muncii in sensul flexibilizarii pentru cresterea competitivitatii pietei muncii in Romania
Mariana Gheorghe, presedinte al Consiliului Director in mandatul anterior si actualmente membru al Consiliului, afirma ca "rezultatele Programului ne dau incredere ca dialogul intre mediul public si cel privat poate produce rezultate concrete si poate imbunatati semnificativ climatul pentru investitori. Vom continua sa lucram cu autoritatile pentru a sprijini aplicarea masurilor necesare pentru economie".
Obiectivele FIC pentru perioada urmatoare se concentreaza catre continuarea Programului de Crestere Economica; promovarea acelor masuri si initiative care pot contribui la crearea unui mediu mai competitiv si atractiv pentru investitiile straine; largirea si imbunatatirea in continuare a dialogului cu partenerii din alte organizatii si cu factorii de decizie; promovarea de bune practici din alte tari ale Uniunii Europene.
Cartea Alba este disponibila, in versiune bilingva, pe site-ul Consiliului Investitorilor Straini, www.fic.ro.
Pentru informatii suplimentare, va rugam sa contactati biroul FIC la office@fic.ro sau 021 222 19 31.